Jucătorii ieșeni au primit o veste excelentă înaintea deplasării de la Voluntari, din etapa a X-a a play-out-ului. Președintele executiv Florin Prunea a decis să le dubleze primele de victorie pentru ultimele cinci meciuri ale sezonului, sumele urmând să fie încasate în întregime doar dacă echipa va termina pe locul 7.
„Am decis împreună cu jucătorii să dublăm cuantumul primelor de victorie în acest final de sezon. Astfel, în loc de 900 de euro, băieții vor primi 1800 de euro pentru un succes. Jumătate din primă va fi încasată de jucători în timpul campionatului, iar cealaltă jumătate la final, condiția fiind ca echipa să termine pe locul 7 și să joace în Europa League. Vrem astfel să-i stimulăm pe băieți să dea totul pentru a prinde locul de Europa League. Avem un culoar favorabil și sperăm să fructificăm această șansă unică. Am venit cu această propunere, jucătorii au fost de acord și sper ca la final să terminăm pe locul 7 și băieții să ia banii”, a declarat președintele executiv Florin Prunea.
Până acum, elevii lui Nicolo Napoli primeau un bonus de 900 de euro la victorie, jumătate după meci și jumătate la finalul campionatului, dacă echipa îndeplinea obiectivul, clasarea în primele 9 poziții. Astfel, începând din acest moment, titularii vor încasa 900 de euro după fiecare victorie, iar diferența de 900 de euro va fi primită la final, dacă echipa va termina pe locul 7 și va participa în preliminariile Europa League. La un calcul simplu, dacă echipa se va mobiliza și va câștiga ultimele cinci meciuri din acest sezon, fiecare titular își poate rotunji veniturile cu 9000 de euro, jumătate în timpul campionatului și restul la final. Conform Regulamentului de Ordine Interioară, o remiză este răsplătită cu suma de 300 de euro, în acest caz banii fiind virați în conturile jucătorilor după încheierea campionatului și doar dacă este îndeplinit obiectivul.
Merg la victorie la Voluntari
Oficialul ieșean s-a referit și la meciul de duminică, cu FC Voluntari. „Va fi un meci greu, dar pe care vrem să-l câștigăm. Gazdele își joacă poate ultima șansă de a rămâne în prima ligă, dar noi trebuie să fim concentrați și să dăm dovadă de o voință foarte mare pentru a lua cele trei puncte. Echipa nu a mai pierdut în deplasare de mai mult de jumătate de an și sperăm să mergem pe aceeași linie. Mergem la Voluntari să facem un joc bun și să câștigăm”, a mai spus Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER